Urmeaza-ma pe    

 

 



Strategii pentru a combate invidia


 

1. Care sunt motivele pentru care unii oameni sunt teribil de invidioși? Ce ascunde, de fapt, invidia?


Și acum îmi aduc aminte și folosesc în munca mea atunci când descopăr astfel de suferințe aduse de invidie, spusele unui profesor de al meu. Aceste vorbe ne arată pe de o parte o tipologie a invidiei dar și credințele din spatele ei. Invidia poate fi de trei feluri:

  • O invidie de tip depresiv, Eu niciodată nu o să ajung acolo, nu o să pot avea cariera lui, familia ei, maÈ™ina x sau y...
  • O invidie cam românească, gen să moară È™i capra vecinului: Al naibii, cum să nu aibă dacă fură... aici se folosesc etichetările. Se minimizează calitățile oamenilor căutându-se motivele defăimătoare din spatele succesului celorlalÈ›i, în societatea noastră, de multe ori valabile.
  • Există însă È™i o invidie admirativă, privind cu respect la celălalt dar È™i ca mijloc de motivaÈ›ie. Dacă el a putut pot È™i eu. Oare cum a procedat, unde a studiat, ce a învățat, ce a aplicat să ajungă acolo în vârf?

Invidia poate avea în spate răni adânci, nevoi neîndeplinite din copilărie. Nevoia de a fi iubit, apreciat, aprobat, îngrijit emoțional și nu numai... Invidia poate fi semnul unor traume de atașament dar și a unor modele învățate. Iar dacă intrăm puțin în patologia psihică, regăsim această invidie și la persoanele cu tulburarea de personalitate narcisică. Această invidie declanșează uneori comportamente de supracompensare (de exemplu refugierea în muncă, workalchoolism-ul) sau de pedepsire a celorlalți. Celebrul psihanalist asutriac, Alfred Adler, considera că fundația noastră psihică are, în această situație, adânc îngropată la baza sa, o redusă încredere în forțele proprii, o imagine negativă despre noi și posibilitățile noastre.


Din perspectiva neuro-științelor, creierul nostru ne ajută zi de zi să funcționăm, să rezolvăm probleme, să îndeplinim sarcini, prin diverse strategii. Una dintre ele este și comparația. Când simțim că ne vizitează invidia vom observa că punctul de plecare al ei, este atunci când începem să comparăm și să ne comparăm cu ceilalți. Când ne comparăm cu cei care au rezultate mai bune decât ale noastre poate apărea această atitudine interioară. Când ne comparăm cu cei mai nevoiași decât noi, putem simți milă sau compasiune, nu invidie.


Lărgind puțin cadrul explicativ, factorii culturali, societatea în care trăim sunt și ele părinți ai acestor atitudini. Urbanizarea forțată și revoluția industrială ceaușistă au fost medii propice pentru comparații răutăcioase declanșând de exemplu, o adevărată cursă a înarmărilor de bunuri pentru vecini. Ai văzut, Ginuța și Marinică și-au luat televizor color... Era să fac infarct, Vasile de la 3 și-a luat Dacie nouă... De unde ai dragă covorul ăsta persan? Dar serviciul de cristal? E normal, voi vă permiteți... Unii dintre noi, crescând într-un astfel de mediu am fost impregnați mai mult sau mai puțin constienți cu virusul de acest tip, al invidiei.



2. Ce impact are asupra noastră? Asupra calității vieții noastre dacă suntem invidioși?


Întrebarea ta îmi aduce aminte de o fabulă pe care probabil o cunoașteți, cea cu broasca ce a vrut să devină elefant... Aceasta, a ales să se umfle până a plesnit... Dacă nu ne cunoaștem potențialul, abilitățile dar și limitele, dacă nu avem acțiuni către scopurile noastre, mulțumindu-ne doar să comparăm și să criticăm, vom suferi atât în interiorul nostru cât și în exterior, în relațiile noastre.


Această suferință poate avea urmări în mai multe roluri pe care le îndeplinim, pot fi afectate mai multe zone ale vieții noastre. Astfel, emoțional, suferința adusă de o astfel de atitudine îmi poate afecta liniștea interioară, calmul și echilibrul. Niciodată mulțumiți, satisfăcuți de ce suntem, cum suntem, ce avem, unde suntem. Tot timpul în competiție, sub presiune. Mai mult, mai sus. Mai multe griji, mai multe suferințe. Tot timpul cu o privire peste gard, la ceilalți. ce mașini, ce haine, ce bijuterii, cât câștigă, unde merg în concedii...


Invidia ne poate afecta și relațiile cu ceilalți, cei din familie dar și cu colegii, prietenii. Eficiența profesională și posibilitatea de a evolua ierarhic pot fi frânate sau încetinite când mă las ghidat de invidie. Să nu uităm că invidia pleacă de la credințe, gânduri, dând astfel naștere unor emoții și comportamente negativiste. Limbajul meu nonverbal, tonul, accentele folosite, practic stilul de comunicare le poate transmite celorlalți că da, îi invidiez. Aceștia se pot îndepărta în timp izolându-ne și dându-ne astfel apă la moară...



3. Ce este de făcut pentru a scăpa noi de acest sentiment nefast de invidie?


În natură nu există invidie... nucul nu este invidios pe brad și nici ulmul pe stejar... Crizantema nu simte invidie față de trandafir și nici laleaua față de ghiocel... Iar parabola (creată tot de oameni), cu cioara care invidia pe rând ba papagalul colorat, ba păunul sau vulturul, revenind la propriile ei calități, după o lungă suferință, ne invită să privim din nou către noi, în interiorul nostru... De-a lungul carierei mele, foarte puține au fost persoanele care conștientizaseră cauza suferinței lor și m-au contactat dorind să lucreze direct, dedicat cu acest obiectiv. Acest virus poate fi ascuns ca un cocon, în multe straturi de emoții negative, suferință psihică. De abia îndepărtând aceste straturi ajungem să modificăm și atitudinile ce hrănesc invidia.


Ca psihoterapeut, voi enumera câteva strategii și tehnici specifice de modificare atărilor interioare și pentru îmbunătățirea relațiilor cu ceilalță atunci când folosesc obsesiv această invidie. Desigur, există și alte căi prin care putem ține departe de noi acest virus. Astfel, pentru persoanele credincioase știm că invidia este considerată a fi un păcat. Practicarea unei atitudini corecte față de ceilalți poate fi semnul schimbării. Există și alte practici spirituale pentru îndepărtarea acestui virus... însă eu nu îmi permit să intru în aceste zone. Fiecare dintre noi este liber și va alege acele metode ce i se par utile și i se potrivesc.


Revenind la strategiile psihologice, un prim pas pentru începutul schimbării cred că îl reprezintă dezvoltarea atitudinii interioare de Observator. Această atitudine îmi va permite încet încet să conștientizez propriile gînduri, emoții și comportamente. Să conștientizez modul în care comunic in interiorul meu, cu mine dar și în exterior, cu ceilalți, ce ton folosesc, ce intensitate pun în voce, cum accentuez anumite cuvinte...


Este nevoie de timp în acest proces de schimbare însă trebuie să încep de undeva. Astfel, putem începe prin a ne observa dialogul interior pe care îl avem atunci când cineva ne povestește despre realizările sale profesionale, concedii sau achiziții recente. Dacă este unul de tip critic sau de tip polițist criminalist în acțiune, să găsesc cauzele negre, murdare care l-au ajutat pe celălalt să aibă succes este de preferat să începem să punem frână acestor gânduri. Pot observa emoțiile care mă vizitează în acele momente, dacă este vorba de iritare, enervare sau poate o vinovăție sau tristețe pe măsură ce celălalt își enumeră succesele și să încep să îmi schimb dialogul interior, ce îmi spune mintea prin copii săi, gândurile...


În demersul schimbării ne poate fi utilă și conștientizarea modelelor familiale, dacă cei din familia mea de origine, frați, bunici, părinți mi-au transmis și mie asemenea atitudini, prin vorbele lor, prin comportamentele lor față de ceilalți. Astfel, pot începe să mă delimitez, să pun stop celor moștenite.


Focusul este de preferat să rămână pe propriile realizări, pe dorința de evoluție personală, atât profesională dar mai ales umană, practic alegând calea către dezvoltarea inteligenței emoționale, maturizarea psihică și atingerea acelui echilibru interior, al păcii cu tine, pentru tine. Schimbarea dialogului interior.



4. Cum este afectat cuplul dacă partenerul nostru este un invidios? Cum să ne purtăm?


Ochiul drept nu este mai bun decât cel stâng, nici emisfera stângă a creierului mai eficientă decât cea dreaptă, și nici rinichiul mai bun decât plămânul. Fiecare are rolul său bine stabilit... Și o relație este asemenea unui organism viu, având nevoie de cooperare din partea ambilor parteneri. Această invidie își poate întinde capcanele încă de la începutul unei relații prin idealizarea partenerului, a calităților sale. Am nevoie de un partener perfect pentru a mă simți valoros. Apoi, încet dar sigur încep să caut defectele celuilalt, să devin critic, dându-l jos de pe piedestalul pe care chiar eu l-am urcat la începuturi.


Dacă eu sau partenerul meu practicăm acest sport, apare cancerul unei relații: competiția. Când cei doi au și aceași profesie sau lucrează împreună în aceași companie, vizând poate aceleași posturi ierarhice inevitabil pot apare tensiuni în cuplu și atacuri reciproce datorită invidiei conștiente sau inconștiente.


Dacă unul dintre parteneri sau ambii au trăit având frați și fiind comparat de către părinți cu performanțele acestora ridicate, ca mijloc de motivare și stimulare, partenerul se transformă inconștient într-un astfel de părinte punitiv pentru celălalt. Poate critica, reproșa având adânc ascuns acest model. Oricât ar părea de ilogic, așa cum o mamă poate fi invidioasă pe fata adolescentă ce începe să înflorească și să aibă succes la băieți, să i se deschidă viața în față ca o floare, sau un tată pe băiatul său ce începe să fie mai puternic fizic, să i se deschidă oportunități de creștere și dezvoltare, așa și în cuplu poate fi recreat acest model inconștient de invidie când celălalt are succes, este plin de vitalitate iar eu m-am sacrificat crescând copii și ținând casa...


Pe scurt, pentru o bună funcționare a relației putem alege să lucrăm în primul rând cu noi înșine înainte de a-i cere sau de a pretinde asta partenerului. Astfel, pot să recunosc la mine când începe să mă viziteze invidia, pot alege să spun stop, pot alege să încep să lucrez pe autocontrol și să îmi păstrez calmul cînd celălalt începe să mă atace, reflectându-i cum mă simt și că începem jocuri psihologice prin care ne atacăm relația. Comunicare asertivă și empatică are rolul său și în timp, cu răbdare, cu greșeli dar și cu exercițiu pot ajunge la intimitatea emoțională dorită, la un echilibru în cuplu și la acel Bine...


Altfel, lovind din toate părțile relația, prin acuze sau capcane întinse celuilalt, ne îndepărtăm și uităm scopul inițial, acela de a fi un cuplu, de a fi bine și împreună nu separat.



5. Dar mediul la job dacă avem un șef sau un coleg invidios? Cum să ne purtăm?


O primă strategie ar fi să nu ne lăudăm cu noul ceas sau inel pe care l-am primit sau cumpărat. Să nu aduc vorba de minunățiile văzute și de mâncarea gustoasă din concedii, să nu etalez noile piese vestimentare cu viteza de una pe zi... Este ca și cum agit eșarfa roșie în fața taurului sau picur sânge într-o apă cu rechini. Este de preferat să rămân focusat pe obiectivele profesionale, să am tăria de a face diferența (cel puțin la job, în preajma unui astfel de șef sau coleg) între muncă și plăcere. Acești oameni ne pot ataca criticând (justificat din punctul lor de vedere), neimplicarea și slabele performanțe profesionale datorită preocupărilor extra-job...


O altă strategie presupune comunicarea empatică (când avem forța mentală să o facem). Să lărgim sfera profesională și să observăm poate mediul din care provine acel om, mediu plin de frustrări și lipsuri, modelele pe care le-a avut. Practicarea bunăvinței și a compasiunii mă ajută să-mi păstrez energia psihică și liniștea interioară. Acasă poate mă așteaptă copii să mă ia de nou...


În sfîrșit, o altă strategie utilă și necesară este să observăm și lucrurile bune pe care le face un asemenea șef sau coleg și să i le reflectăm, să-l complimentăm atunci când este cazul, amintind acel comportament sau rezultat bun obținut. Atenție, a nu se confunda cu lingușirea și pupatul în fund, fiindcă altfel îi vom întări credințele și comportamentele negative la adresa noastră.



6. Prietenul invidios este capabil să ofere prietenie adevărată? Cum să ne purtăm?


În călătoria vieții putem pleca de pe poziții egale. Colegi de grădiniță sau de liceu, de facultate sau școală generală, la un moment dat drumurile se despart și, în funcție de alegeri, competențe profesionale, sacrificii, țeluri diferite, putem ajunge să avem statute diferite, să câștigăm mai mult, să călătorim prin toată lumea, să avem mai mult succes. Același prieten din copilărie cu care mâncam din aceași farfurie poate să își schimbe comportamentul față de mine, să mă evite sau să mă atace, direct sau pe ocolite. Sigur, emoțional putem fi răniți de astfel de atitudini însă să nu uităm că noi suntem responsabili de propriile gânduri și comportamente. Pot alege să discut cu acest prieten sau pot alege să pun capăt unei prietenii, după ce consider că am făcut ceea ce ținea de mine pentru această relație.



7. Ce mesaje transmitem copilului care crește într-o familie unde invidia este la ordinea zilei?


Din păcate nu tocmai bune. Ne amintim de adevărurile scrise de Dorothy Law Nolte în poemul Copiii învață ceea ce trăiesc... Și ca om, și ca psiholog, mă alătur acestei viziuni încheind acest interviu citând din această autoare celebră:


Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;

Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;

Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească;

Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;

Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume...



Publicat in revista Psychologies.



 Inapoi Share 

 






Calendar

 

  Decembrie, 2018  


  • Lu
  • Ma
  • Mi
  • Jo
  • Vi
  • Sa
  • Du
 
 
 



Newsletter

 

Aboneaza-te la neswletter pentru a primi informatii despre evenimente, ateliere, workshop-uri!



» Vezi campaniile anterioare
 

Datele vor fi folosite strict de catre luciannegoita.ro sau de site-urile partenere pentru a comunica informatii de interes!

 


 


Copyright © Lucian Negoita. Toate drepturile rezervate.

 

Urmeaza-ma pe