Urmeaza-ma pe    

 

 



Ai profil de salvator?


 

1. Unii oameni vor să ajute pe toată lumea, să le facă pe plac tuturor și uită de ei, de ce se întâmplă asta? Cum ajung ei în rolul de salvator?


Cred că este necesară mai întâi o primă diferențiere între comportamentul de a ajuta pe cineva aflat într-o situație dificilă și acela de a face pe plac celorlalți la nesfîrșit, de a-ți nega propriile nevoi pentru a-i servi mai întâi pe ceilalți, de a deveni un salvator mereu la dispoziția celorlalți, sacrificându-te pe tine.


Cât ar fi de surprinzător, mai există roluri care ne incurcă în viață, folosite in exces. Fie noi înșine fie observăm în jurul nostru oameni care-și oferă ajutorul, se implică, susțin, se sacrifică, accepta extra-sarcini la serviciu sau acasă. Este vorba despre rolul de Salvator... In munca mea ca psihoterapeut, de-a lungul timpului, am observat o legatura strânsă intre suferințele emoționale, atacurile de panica sau depresia, de exemplu, si acest rol "pervers".


Cum învățăm să fim salvatori? Există mai mulți factori ce pot antrena în noi, încă de mici, acest rol de salvator. Copii fiind, incepem să-i observăm pe cei din jurul nostru, incepem sa-i imitam, invatam incet(dar sigur) comportamente si atitudini ce se vor transforma ulterior in modelele noastre de actiune, ca adulti. Și vă invit la un exercițiu de reflecție, să vă aduceți aminte, în familia voastră, cine juca uneori acest rol: mama, bunica, tatăl, vre-un frate mai mare, vre-o matușă săritoare?


Adesea, mergând în trecut, spre copilăria vreunui "salvator" cu care lucrez, descopăr ca acesta a fost adultizat de mic. A fost luat ca partener de către unul din părinţi, formând o coaliţie impotriva celuilalt soţ. A fost "băgat la mijloc", folosit inconştient ca recipient pentru plângerile mamei impotriva tatalui de exemplu sau ajutând-o in locul acestuia cand soţul era absent sau prefera sa-si bea berea linistit, neimplicându-se în treburile "femeieşti". Alteori, în familiile cu mulţi copii, primii născuţi erau adultizaţi şi forţaţi mult mai devreme să intre în roluri parentale, de salvatori. Conform unei teorii comportamentaliste, nu facem nimic fără motiv. Nu întreprindem nimic dacă nu avem nişte avantaje. Astfel, o altă “cauză” este că învăţăm inconştient şi aplicăm această strategie de salvatori pentru a obţine ceva, pentru a ne îndeplini anumite nevoi emoţionale (atenţie, apreciere, afecţiune) şi uneori materiale…Primim, la nivel inconștient, stări pozitive atunci când îi ajutăm pe ceilalți.


Ca soră mai mare, Andreea a învăţat de mică să fie responsabilă şi să-şi ajute fraţii. Mama a incurajat-o şi a valorizat-o în astfel de momente, când avea grijă de cei mici, îi schimba, le dădea să mănânce sau se juca cu ei. A invăţat astfel firesc, incet incet, să aibă grijă de ceilalţi, să-i ajute. Primea laude, incurajări şi se simţea bine! Ajutându-şi fraţii îşi ajuta de fapt mama şi obţinea atenţie, afecţiune şi mai ales apreciere. Căpăta încredere în ea şi o imagine bună de sine. Că este o fata buna! A continuat să-şi ajute mai tarziu colegii iar acasă soţul. Până când tot acceptând sarcini a ajuns la o extenuare fizica și psihică ce au ajutat-o să ia o pauză. Prin depresie...


Desigur, în funcție de istoria familiei de origine, de propriile experiențe prin care trecem de-a lungul vieții, de mediul socio-cultural din care provenim, dezvoltăm aceste strategii de salvatori, mai mult sau mai puțin conștienți. Pentru unii dintre noi, crescând într-un mediu cu valori creștine, poate cu bunici povestindu-ne la ceas de seară despre bunul samaritean și alte pilde biblice, au fost motive de a interioriza mai întâi și apoi de a exprima sub formă de atitudini de ajutorare a celorlalți semeni. Un alt izvor pentru acest rol de salvator poate fi și meseria avută de bunici sau părinți. Dacă aceștia au avut profesii ce implicau ajutorul, susținerea altor oameni, poate profesori, învățătoare, medici, preoți, asistente și am observat cum aceștia primeau mulțumirile celorlalți, erau respectați, aveau un statut în comunitate se creau deja momente ce erau stocate ulterior în memoria noastră afectivă.



2. Cum arată dinamica relațiilor unui salvator?


Se spune că cea mai perversă formă de control și manipulare este prin oferirea ajutorului. Psihanaliza oferă câteva ipoteze interesante. Te ajut și ajung astfel să te controlez, să depinzi de mine. Astfel, nu o să mă părăsești. Sau, îți dau ție ce mi-a lipsit mie cândva și poate poate voi căpăta și eu... Ajutându-te îți induc sentimentul de recunoștință și obligativitatea ca și tu să mă ajuți, cândva. Dacă ne referim la relațiile de cuplu, dacă ambii parteneri sunt salvatori viitorul sună bine. Dacă doar unul dintre parteneri este salvator și celălalt o victimă de exemplu, dacă doar unul muncește și celălalt primește, inevitabil se vor acumul frustrări și vor apărea conflicte.


Dacă ne referim la relațiile părinți-copii, folosit în exces acest rol, poate apărea protestul sub forma îndepărtării, punerii unei distanțe emoționale și fizice între aceștia. Adesea, unii părinți nu realizează că acum copiii sunt adulți și continuă să-i toace cu grija despre cât și ce au mâncat, dacă s-au îmbrăcat corespunzător sau sfaturi inutile și interminabile despre ce decizii ar trebui luate. Și reciproca este valabilă, când copii ajung să aibă o grijă exagerată față de părintele pensionar de exemplu sau după o boală.


În mediul profesional salvatorii sunt apreciați și exploatați la maximum, până la epuizare. Salvatorii se simt bine, valorizați când primesc mai mult de muncă, sarcini suplimentare sau pot face diverse servicii. Lucrurile pot lua o întorsătură urâtă când salvatorul începe să se schimbe, să spună nu. Aceștia pot fi șantajați sau chiar amenințați că nu își mai fac treaba cum trebuie și că există riscuri să fie îndepărtați.



3. De ce fel de oameni sunt atrași salvatorii?


Dacă ne uităm un pic în urmă, la cum s-a format acest rol, putem diferenția mai multe categorii de beneficiari. Ca și vârstă, un salvator se poate implica mai mult în ajutorarea copiilor, alții a bătrânilor. Alți salvatori se pot implica în ajutorarea animalelor, de la cățeii străzilor pînă la balenele cu cocoașă. Diferența dintre normalitate și patologie o face energia investită, timpul petrecut în acest rol, banii...


O ușoară generalizare ne poate face să spunem repede că un salvator este atras de o de o persoană cu rolul de victimă bine antrenat…Ca și psiholog cu o formare în terapia cognitivă nu pot ignora rolul gândurilor în implicarea în acest rol. Un salvator se poate autoamăgi foarte ușor doar imaginându-și că celălalt are nevoie de el. Nu este nevoie ca celălalt să fie chiar în rolul de victimă.


Dacă ne referim strict la persoanele ce folosesc rolul de victimă în relația cu un salvator, observăm că atunci când facem în locul celorlalți, ei invață repede că se pot baza pe ajutorul nostru, că noi le satisfacem nevoile și dorințele, că le răspundem prompt la rugăminți. La început ne mulțumesc și noi simțim plăcere. Încet incet li se pare firesc să-i ajutăm și încep sa uite că a fost voința, intenția noastră! Chiar ajung sa ne impună, se revoltă, ne acuză, primim reproșuri și beneficiem de șantaje emoționale aducătoare de vinovăție dacă avem tupeul să nu o mai facem. Era de datoria noastra să-i ajutăm!!! Încep să uite să ne mai mulțumească, să mai observe eforturile și renunțările noastre la propriile nevoi. Victimele, culmea, sunt într-o zonă de confort, economisesc energie, timp, bani poate. Salvatorii încep să obosească, sa fie nervoși, să simtă vinovăție, să cunoască “beneficiile” zonei de…disconfort.



4. Cum se simte, în realitate, salvatorul cu acest rol al său?


Pe scurt, la începuturi bine apoi din ce în ce mai rău...


Cum vă simțiți când faceți "un bine"? dar 100? De obicei, cel puțin în prima fază ne simțim taaaaare bine! Ne place de noi, gandim pozitiv despre noi si resursele noastre, am facut un bine, am ajutat. Pot trăi o stare pozitivă, de entuziasm, mă simt energizat, mă valorizez! Trăiesc stări pozitive, am satisfacții.


Culmea, un alt avantaj al acestui rol, de multe ori neconștientizat și ignorant este acela că atunci când ajut, mă sacrific eu, scap de sentimentele de vinovăție... De mult, adulții din jurul nostru ne-au manipulat să facem ceva (ce-si doreau ei si uneori pentru binele nostru) prin inducerea vinovăției. "Dacă nu faci x nu te mai iubesc...; cand vei face y mama o sa plângă...;" În prezentul nostru de adulți putem păstra aceasta sensibilitate, cand ceilalti apeleaza la aceasi strategie santajista. Daca mai sunt si cei dragi misiunea de a rezista se complică considerabil!!!


Câteva dintre gândurile unui salvator, culese de prin terapii: "Dacă nu-l mai ajut précis o să se supere. Ce o sa creadă atunci despre mine?", "Bă-i dar fraieră mai sunt, eu stau și muncesc toata ziua, mă sacrific și ei petrec la munte...", "Cat de prost trebuie sa fiu să-i tin locul in weekend. Am zis că nu mai accept dar nu m-am putut abține... de fiecare dată cad in aceași capcană când ma roagă. Nu pot să-i rezist, mi se rupe sufletul și cedez, punându-mă în locul sau", "Eu l-am ajutat de atatea ori și văd că acum nici nu-i mai pasă! I se pare normal sa-l ajut dar m-am saturat. Sunt o proastă...".


Până la urmă, prin folosirea excesivă, negîndu-și propriile nevoi și cedând în favoarea nevoilor celorlalți, salvatorii ajung să naufragiaze în Marea Depresiei sau în Oceanul Nemulțumirilor. Sunt singuri, departe de cei pe care îi salvau. Acum este momentul să se salveze (si) pe ei inșisi! Când aplicăm prea mult aceasta strategie de Salvator, ea ajunge să se intoarcă ca un boomerang impotriva noastra. Caderea in depresie este aproape fireasca, naturala, ca urmare a acestor exagerari de-o viata! Robinsoni pe o insula, este mai dificil decat pare la prima vedere sa actionam si pentru noi insine, sa ne dam timp, sa ne dam voie, sa facem si pentru sufletul nostru cate ceva din ceea ce ne place si nu am mai facut demult sau niciodata. Uneori ne simtim atat de vinovati si uitam ca "eu sunt cea mai importanta persoana din lume pentru mine"...



5. Cum să interacționăm cu salvatorul ca să nu îi încurajăm și susținem acest comportament?


Este greu să-i reziști... Ne dăm seama în timp de acest rol la celălalt, fie partener de cuplu, coleg de birou, părintele nostru sau prieten. La un moment dat conștientizăm că și această salvare are prețul ei. Că putem fi prinși ca un păianjen într-o plasă a dependenței, fie ea emoțională sau instrumentală. Salvatorul poate veni către noi cu șantajul emoțional, inducerea vinovăției, schimbându-și rolul cu cel de victimă. Ști, și eu te-am ajutat ieri cînd tu... Putem alege oricând să învățăm să spunem Nu, să refuzăm politicos și ferm și să ne asumăm acele activități, acele servicii pe care salvatorul de lângă noi ni le îndeplinea până de curând. Poate o factură de plătit, o carte de tras la xerox, ceva de mâncare luat și pentru noi...



6. Se poate ca rolurile să se schimbe și din salvator să devină persecutor sau victimă?


Dacă facem apel la celebrul triunghi pervers persecutor - victimă - salvator din analiza tranzacțională, model teoretizat încă de prin anii 70, vom înțelege mai bine cum un salvator se poate transforma într-o clipă într-un persecutor (vezi și celebra glumă cu bătrânica ajutată să traverseze o stradă deși nu își dorea asta!). Acumularea în timp a frustrărilor, nemulțumirilor aduce cu sine sentimentele de furie, enervare și firesc, rolul de persecutor, de a impune sau a pretinde celorlalți atenție sau apreciere.


Cât despre transformarea sa într-o victimă, salvatorul este o victimă deghizată în salvator încă de la începuturi. Poate fi acel copil căruia nu i s-au satisfăcut nevoile primare de afecțiune, siguranță, îngrijire și care și-a pus mai târziu mantia de superman pentru a nu fi obligat să privească către sine, către fricile sale, către singurătatea sa...



7. Cum să ajungă la echilibru acești oameni cu tendința de sacrificiu?


O cale ar fi să înceapă să învețe să spună nu celor pe care i-au învățat cu da... Invățând să spună Nu, să pună limite, să stabilească reguli vor realiza de fapt că, de cate ori spun NU celorlalți, spun DA unei nevoi proprii, își spun DA lor înșiși! Culmea este că, dacă într-adevar vrem să-i ajutăm eficient pe ceilalți și pe noi, trebuie să existe un echilibru între A DA și A PRIMI.


O altă cale este să își comute încet energia, timpul investit și către nevoile proprii. Să învețe să aibă grijă de corpul lor, sănătatea lor, să facă lucruri care le plac și le aduc stări de bine. Acțiunile fac diferența și marchează schimbarea.


În încheiere vă propun un exercițiu personal - un exercitiu de reflectie și constientizare. Vă rog să vă acordați câteva minute pentru a vă analiza ultimele acțiuni de Salvator, poate de saptamana aceasta, când i-ați ajutat pe ceilalti deși poate nu v-au cerut-o; sau i-ati ajutat impotriva vointei voastre, ati facut-o cu sufletul indoit, impotriva propriilor nevoi. Analizati motivele pentru care i-ati ajutat, ce ganduri v-au impins spre..., cum v-ati simtit dupa... Trageti concluziile de rigoare si puteti incepe sa schimbați rolul de Salvator cu cel de Susținător!


Orice schimbare are nevoie de timp. Puteti începe să folosiți frâna de mână când aveți tendința să cădeți în rol... Încet, încet, să nu speriem schimbarea, poate mai întîi în două din cinci situații, în trei din șapte, la serviciu sau acasă, în comunitate sau cu prietenii.



Publicat in revista Psychologies.



 Inapoi Share 

 






Calendar

 

  Decembrie, 2018  


  • Lu
  • Ma
  • Mi
  • Jo
  • Vi
  • Sa
  • Du
 
 
 



Newsletter

 

Aboneaza-te la neswletter pentru a primi informatii despre evenimente, ateliere, workshop-uri!



» Vezi campaniile anterioare
 

Datele vor fi folosite strict de catre luciannegoita.ro sau de site-urile partenere pentru a comunica informatii de interes!

 


 


Copyright © Lucian Negoita. Toate drepturile rezervate.

 

Urmeaza-ma pe