Astazi aleg sa scriu despre "canibalismul" nostru. Si ca raspuns in urma comentariilor si reactiilor primite dupa prima postare, despre cum noi, oamenii, ajungem sa ne facem viata mai amara, mai sarata sau mai piperata.
Da, suntem niste Canibali! Ne-am inghitit proprii parinti, bunici sau frati mai mari, uneori si cate o invatatoare!
I-am inghitit sub forma convingerilor lor despre lume si viata, i-am inghitit cu tot cu asteptarile si presiunile pe care le puneau asupra noastra cand eram copii. Le-am inghitit mesajele negative de genul "nu esti in stare", "nu esti bun daca nu iei nota x, sau nu faci y", "o sa ajungi ca Z daca mai continui asa." Le-am preluat fara sa vrem sau sa stim comportamente, atitudini fata de lume sau viata, valori. Stiluri anxioase sau pesimiste de a privi Viata, modele depresive sau violente de a relationa cu ceilalti.
"Cine se scoala de dimineata departe ajunge!" este un principiu inghitit de multi dintre noi si de catre Alex, un tanar cu care am lucrat candva. "Trebuie sa fii punctual, altfel esti neserios". Si Alex conducea cu 160 de kilometri pe autostrada ca sa nu intarzie, gonit de fantome din trecut...
"Trebuie sa strangi fiecare banut, altfel nu o sa ai nimic si ceilalti vor rade de tine". Il inghitise incet, incet si putin cate putin, pe tatal sau. Pe langa avantajele unei educatii sanatoase si a obtinerii unui statut social, Alex s-a trezit si cu o vinovatie cat casa in unele situatii, spunea el, inexplicabile. Incredere in resursele sale avea cam cat un soricel cand vede un motan, unde soricelul nu era Jerry.
La un moment dat, i-am dat o "tema" terapeutica: sa observe 3 lucruri bune pe care le face in fiecare zi. I-a fost extrem de greu, si dupa doua saptamani (acesta este intervalul cu care ma vad, de regula, cu oamenii la cabinet) a venit cu doar 3 lucruri bune. Se centra pe "trofeele" mari neobservand lucruri "mai marunte" de zi cu zi, ce ne umplu viata.
In vanatoarea dupa aprecierile tatalui, primite candva doar in urma rezultatelor scolare notabile, vezi premiile, ajungea ca adult sa se simta neimportant, cand participa in propria sa viata facand lucruri frumoase, dar cu semnificatie de "ce mare scofala?"
Noi, oamenii, ajungem sa nu mai observam lucrurile bune pe care le facem avand critica interioara foarte activata! Am inghitit astfel si "criticismul".
Alex incepea cu "trebuie" sa fac una sau alta. Insa acest trebuie transformase in timp, multe dintre actiunile sale in ceva banal, obisnuit, practic neobservabile, multe dintre actiunile sale pozitive. Astfel, ca o femeie ce alege sa ramana acasa sa se ingrijeasca de copii si de casa, si care nu mai primeste aprecieri fiindca ceilalti "nu mai vad" lucrurile facute de ea, la fel si multi dintre noi incetam sa mai observam ce facem bun. Alex se trezea tarziu si se simtea extrem de vinovat, insa "uita" sa vada si ca muncea pana la ora 1 in fiecare noapte pentru propria sa afacere.
Liliana, 36 de ani, mama, fiica, sotie, profesionista si studenta la a doua facultate avea liste zilnice cu "to do". Lungi liste. Intr-o sesiune a luat si un 7, printre alti de 9 si 10. Era foarte pornita contra sa, simtind o tona de Furie si Vinovatie! Inghitise de mica "nu esti suficient de buna." Continua sa dea examene in fiecare zi si inca nu reusise sa ia examenul in fata mamei, ingurgitate demult.
In continuare, vrem sa ne satisfacem proprii parinti, prezenti in psihicul nostru. Nu mai este nevoie ca ei sa ne critice sau sa ne "traga de urechi". O facem si singuri, foarte bine.
Cerem mult de la noi fiindca s-a cerut mult candva. Sau ca sa primim totusi si altceva in loc de Indiferenta. Alegem, uneori, ca si copii, sa invatam bine, sa fim elevi si studenti buni, sa fim seriosi si sa urcam in ierarhiile profesionale folosind strategii de supracompensare.
Punem presiune pe noi, nu suntem multumiti, vrem mai mult si mai mult, nu ne putem bucura de momente frumoase fiindca suntem manati din interior de convingerile si mesajele celor care ne-au crescut, inghitite de mult.
Alteori, alegem calea mai usoara aparent, de fuga si refugiu in alcool sau alte dependente sau declansam in noi boli psihice si boli fizice.
Astfel, se creeaza propriile noastre mecanisme de auto-sabotare, pattern-uri sau strategii prin care actionam spre indeplinirea nevoilor emotionale. Hrana noastra emotionala, cei 4A, cum le spun eu, (Atentia, Afectiunea, Aprecierea si Aprobarea) este vanatul pe care-l urmarim prin actiunile noastre, prin strategiile/pattern-urile pe care le desfasuram zilnic.
Numai ca aceste strategii folosite candva, ca si copii, si care ne indeplineau putin cei 4A, nu mai sunt eficiente si in vietile de adulti si se intorc impotriva sanatatii noastre, a relatiilor noastre cu noi insine si cu cei dragi, acasa sau la serviciu.
Imi doresc ca voi, dragi cititori, sa nu va acuzati parintii sau pe cei care v-au crescut, aflati inca in viata, sau nu. Sa nu uitam ca si parintii nostri au avut parinti si tot asa, privind trans-generational si pe scara istoriei. Pana la urma, Adam si Eva au fost "de vina"!
Nu invatam in scoala cum sa fim parinti, fii sau soti buni decat prin demersuri personale si experiente.
Marele Freud spunea ca "orice ar face, parintii tot gresesc". Sunt insa cateva stiluri parentale care aduc "nenorociri" mai mari decat greselile "normale". Parintii hipercritici sau hiperprotectivi, cei indiferenti sau inconstanti folosesc "stilurile" parentale cu cele mai distructive rezultate emotionale si comportamentale asupra copiilor viitori adulti. Dar nu si maturi emotional.
Misiunea noastra ca adulti este: ce alegem sa facem noi cu pattern-urile transmise de catre ceilalti si preluate inconstient? Alegem sa le folosim in continuare sau flexibilizam, schimbam incet-incet strategiile de actiune? Alegem constientizarea si drumul schimbarii prin actiuni diferite, pas cu pas, fiind blanzi cu noi si dandu-ne Timp?
Inchei cu o "dedicatie" speciala pentru parinti, cu versurile lui Kahlil Gibran.
Copiii vostri nu sunt copiii vostri.Ei sunt fiii si fiicele nazuintei Vietii spre ea insasi.Ei vin prin voi, dar nu de la voi.
Si desi ei sunt cu voi, ei nu va apartin.
Voi le puteti da dragostea voastra, dar nu gandurile voastre,
Pentru ca ei au propriile lor ganduri.
Puteti oferi o casa pentru corpurile lor, dar nu pentru suflete,
Caci sufletele lor locuiesc in casa lui maine, pe care voi n-o puteti vizita, nici macar in visele voastre.
Voi puteti sa va straduiti sa fiti ca ei, dar nu sa ii faceti pe ei aidoma voua.
Pentru ca viata nu merge inapoi, nici nu intarzie asupra lui ieri.
Voi sunteti arcurile din care copiii vostri, ca sageti vii, sunt trimisi inainte.
Aboneaza-te la neswletter pentru a primi informatii despre evenimente, ateliere, workshop-uri!
Datele vor fi folosite strict de catre luciannegoita.ro sau de site-urile partenere pentru a comunica informatii de interes!
