Tulburarea obsesiv-compulsiva

1. Cine sunt obsesiv-compulsivii?

Cu toții putem fi, într-o perioadă din viață, obsesiv-compulsivi, sau măcar dominați de anumite obsesii. De la copii și adolescenți până la adulți, bărbați și femei, negri sau albi, roșii, sau galbeni la piele, trăind în emisfera nordică sau sudică, putem avea astfel de manifestări mentale și/sau comportamentale. Sunt acei oameni care vor să aibă control asupra fricilor dar ajung să-l piardă. Cum spune un mare psihoterapeut al zilelor noastre, Giogio Nardone: noi oamenii ne formăm obișnuințe care apoi ajung să ne conducă!

Sunt oameni care devin agitați la gînduri de genul: Aoleu, am închis aragazul? Am oprit apa la duș? Trebuie neapărat să mă spăl din nou pe mâini, dacă am luat vreun microb! Cuvântul ăsta este cu număr par sau impar? Mai bine număr, dacă este impar atunci o să greșesc, mai bine număr din nou... Dacă nu las totul lună nu o să îmi meargă bine azi...

Sunt oameni care au comportamente exagerate ca frecvență, consumatoare de timp și energie, de verificare, de asigurare împotriva mediului sau cu privire la ei înșiși.

Tehnic vorbind, obsesiile sunt gânduri persistente sau imagini intruzive ce favorizează apariția unor temeri, anxietăți. Acest tip de gânduri și imagini pot să nu fie în legătură cu probleme reale de viață, persoana încercând uneori să le ignore, să le suprime sau să le neutralizeze cu alte gînduri sau acțiuni.

Compulsiile sunt fie comportamente observabile (fapte ce pot fi inregistrate de exemplu cu o cameră de luat vederi) fie acte mentale, cum ar fi repetarea unor cuvinte în gând, calculatul, rugatul. Aceste comportamente sau acte mentale au rolul de a preveni un eveniment sau o situație temută.

2. Prin ce este caracterizată tulburarea obsesiv compulsivă?

În primul rând, principala caracteristică a acestei tulburări este prezența fricii. Da, ca emoție, în spatele obsesiilor și compulsiilor noastre stă doamna Frică!

În planul gîndirii predomină gândurile de tip anxios, privind viitorul sau cele axate pe trecut, dacă nu am închis bine ușa, gazul, etc...

În planul comportamentelor vorbim de adevărate ritualuri și acestea orientate temporal fie pe viitor, de tip preventiv, fie axate pe trecut, reparatorii. Pot exista și ritualuri de liniștire, fie mentale, să îmi spun numite cuvinte, într-o anumită ordine, când numărăm literele cuvintelor pare sau impare, mașinile roșii de pe stradă, etc. fie să verific din nou și din nou, să mă asigur că totul este bine.

Cu alte cuvinte, aceste persoane cu tulburare obsesiv-compulsivă au gânduri-râu care curg uneori într-o singură direcție și compulsii, adică comportamente sau acte mentale (gânduri și imagini), de verificare (pentru a mia oară uneori), de asigurare că nu este nici un pericol. Sunt oamenii care vor să-și controleze fricile gândind sau acționând, creându-și singuri propria capcană, iluzia controlului, uitând sau neacceptând acel principiu budist conform căruia, singura certitudine este incertitudinea.

3. Cum ne dăm seama că noi sau cineva apropiat are această tulburare? (exemple de obsesii și compulsii)

Există diferențieri, mai precis pot fi trei direcții asupra cărora persoanele obsesiv compulsive își concentrează energia fizică și psihică:

• Unii obsesiv-compulsiv sunt centrați pe ei înșiși, preferând să-și controleze mintea, gîndurile, senzațiile corpului, acțiunile proprii: pot păți ceva trebuie să mă apăr, să mă protejez. Obsesii cu privire la greutatea proprie... prea mare sau prea mică, la modul cum arăt, la starea de sănătate... Obsesii privind ordinea din cameră, din dulapuri, din bucătărie etc. Compulsiile sau comportamentele ritualice sunt de genul verificării de n ori a gazelor, luminii, robineților dar și a ciucurilor de la covor...

  Obsesivii pot fi prieteni cu perfecționismul și criticismul. Sunt excesiv de atenți la detalii: prosoapele trebuiesc super aliniate în baie, pe birou curat lună, adesea o cameră poate arăta ca cea a unui hotel adică nelocuită...

  Frica de a nu lua microbi poate da naștere unor comportamente compulsive legate de curățenie, spălatul lenjeriei, a vaselor, a mâinilor, a corpului, de zeci de ori pe zi... în diverse medii...

  
  

• Alți obsesivi preferă să își manifeste atenția și acțiunile asupra celorlalți: partenerul de cuplu, copiii sau alte persoane din afara familiei. Acest control se poate manifesta ca îngrijorări, temeri despre sănătatea celorlalți.

  Alteori se manifestă ca o apărare, ca un mijloc de protecție împotriva acțiunilor altor persoane. Cred că ceilalți vor să le facă rău, să le afecteze confortul emoțional sau material, echilibrul vieții lor. Gelozia poate fi un astfel de exemplu de obsesie, manifestată prin gînduri obsesive care conduc către controlul telefoanelor, mailului, fb-ului, urmăriri și altele...

  
  

• Cea de a treia direcție este cea a evenimentelor din viitor, situații ipotetic periculoase. Persoanele obsesiv compulsive de acest gen își manifestă controlul sau cel puțin își doresc, asupra lumii, asupra unor evenimente potențial cu final tragic. Astfel de persoane cred că fac o muncă de prevenție, că pot preîntâmpina catastrofe dacă verifică, dacă își iau măsuri de protecție asigurându-se prin fel de fel de comportamente. Controlul ne dă iluzia controlului...

  Această tulburare poate fi însoțită în viața persoanei de alți prieteni, alte tulburări emoționale cum ar fi depresia, tulburări din spectrul anxietății (și aici poate fi vorba de fobii specifice, fobia socială, panica, anxietatea generalizată) și uneori chiar tulburări ale comportamentelor alimentare. La nivel de personalitate, de întreg, omul cu această tulburare poate prezenta elemente ale unei personalități evitante, dependente. Uneori, tulburarea obsesiv compusivă poate fi prezentă și în sindromul Tourette.

  La copii această tulburare poate fi asociată cu tulburări de învățare și comportamente de opoziție însoțite uneori de crize de furie și agresivitate.

  
  

4. Cum apare și când? Discutăm de un trigger sau o predispoziție?

Această tulburare poate apare pe tot parcursul vieții, cu precădere totuși în prima parte a ei, în copilărie sau adolescență.

Putem învăța să fim obsesiv-compulsivi de la cei care ne-au crescut, numind acest tip învățare prin model. Vă invit să scanați un pic mediul copilăriei voastre. Dacă vreun bunic sau un părinte era anxios, îngrijorat, dacă verifica și răsverifica butelia, aragazul, robineții, lumina, dacă a închis ușa la toate cele 5 yale și dacă ne și spuneau ai grijă, trebuie să verifici bine când pleci de acasă totul altfel o putem păți rău, putem muri...sunt șanse sporite să fim impregnați cu acest stil. Copii simt mediul anxios sau depresiv dintr-un mediu urmărind limbajul nonverbal al adulților, gesturile, mimica fețelor dar și tonurile vocilor, accentul sau intensitatea cuvintelor în procesul de comunicare. Sunt mici mentaliști ce absorb emoții, comportamente sau stiluri de a gândi de la adulți pentru a le reproduce mai târziu.

Un mediu familial rece, critic poate fi un alt factor predispozant pentru apariția unei astfel de tulburări. Dacă am trăit într-un mediu toxic emoțional, cu abuzuri fizice și psihice, pot apărea de asemenea astfel de manifestări ritualice, uneori ticuri ce au un rol de liniștire a psihicului, de eliberare a tensiunilor acumulate. Astfel, copii se pot liniști prin aranjarea obsesivă a jucăriilor într-o anumită ordine de exemplu, iar dacă aceasta este stricată de adulți se lasă cu mare tărăboi. Pot să își roadă unghiile, să își smulgă fire de păr sau în planul mental să fantazeze pe anumite teme, evitând astfel mediul ostil și să se confrunte, să simtă propriile emoții de teamă, furie sau tristețe.

Un alt factor ce poate declanșa această tulburare poate fi și propria experiență de viață. Dacă am asistat la un incendiu provocat de o scurgere de gaze și mama ne-a accentuat vedeți ce se întîmplă dacă uiți gazele aprinse, v-am spus de atâtea ori să aveți grijă...

5. Când sunt tolerabile manifestările și când prea mult e prea mult?

Permite-mi să încep să âncep să îți răspund printr-o întrebare? Tolerabile pentru persoana cu această tulburare sau pentru persoanele din jur, în relațiile sale? Fiecare persoană este unică și avem propriile limite și grade de suportabilitate a suferinței emoționale și fizice. În termeni pragmatici, factorul timp ne poate da o astfel de măsură. Când acele comportamente de verificare, de asigurare ne consumă mai mult de o oră pe zi, este un semn că ceva nu este în regulă. Un alt indicator poate fi și frecvența acestor comportamente, cât de des acționăm, de câte ori ne spălăm pe mâini sau verificăm aragazul...

În relațiile cu ceilalți reproșurile, criticile pot crește exponențial pâna la apariția certurilor și conflictelor, având ca puncte de plecare (mai mereu) obsesiile și compulsiile respective. Astfel, și celălalt se poate sătura și uneori alege să iasă din relație dacă nu acționăm la timp pentru schimbare.

6. Cum tratăm sau ținem sub control tulburarea obsesiv compulsivă?

Primul pas spre vindecare este recunoașterea suferinței, că ceva nu este în regulă. Apoi, să avem curajul să cerem ajutorul, să acționăm. Fie că apelăm la un demers psihoterapeutic pentru schimbare, fie că alegem consultarea unui psihiatru și apelul la medicamente, important este să acționăm. Schimbarea are nevoie de timp, este un proces în care vindecarea este posibilă!

7. Ce greșeli face un obsesiv compulsiv încercând să țină sub control manifestările, dar dând naștere altora ca într-un cerc vicios?

Plecând de la celebrul principiu al lui Einstein, elogiul nebuniei: când vrei să schimbi un lucru acționând la fel, putem spune că aceste persoane sunt prinse în capcană sau se învârt ca un hamster în rotiță, continuând să gândească și să acționeze în ACEAȘI manieră. În psihoterapie numim asta soluții încercate.

Evitarea este un alt inamic ce menține această tulburare. Aceste persoane aleg să evite uneori să se confrunte cu obiectele sau situațiile care provoacă obsesiile și compulsiile respective: Nu mai merg diseară la petrecere fiindcă pot lua microbi, mă pot îmbolnăvi. Mai bine stau acasă și citesc ceva...

Alteori, ei pot să se controleze o perioadă, să nu mai aibă acele comportamente de asigurare, însă presiunea psihică internă îi forțează să revină. Adesea aud în cabinet: am încercat să mă abțin însă nu pot, e ceva în mine mai presus de controlul meu, mi-e frică...

Poate una din greșelile majore este să nu ceară ajutorul, să nu acționeze către schimbare.

8. Cum ajutăm o persoană cu OCD?

Cred că primul demers trebuie să ni-l acordăm nouă. Avem nevoie de răbdare și înțelegere în relația cu astfel de persoane. Empatia ne poate ajuta să intrăm cu un picior în pantoful celuilalt înțelegându-i temerile, îngrijorările, comportamentele de asigurare. În fond, este un om care suferă iar compasiunea ne poate ajuta.

Ascultarea fricilor, a temerilor lor poate fi una din soluții, crearea unui cadru în care să descarce tensiunile acumulate și nu intrarea într-un război de gherilă prin contraziceri interminabile. Procedând așa intrăm într-un război deja pierdut. De ce? Puține informații din neuroștiințe, cum funcționează creierul ne pot ajuta să înțelegem mai bine: frica sălăsluiește în primul nostru creier, amigdala, nu în neocortex. Degeaba explicăm logic ceva ce este ilogic și emoțional... și, Cine se convinge singur se convinge mai bine, cum spunea Blaise Pascal.

Alte soluții pot fi paradoxale, incluzând umorul uneori... Dacă verifică ceva îl putem întreba vrei să te ajut și eu? și nu să îi explic dojenitor că nu are sens să verifice a șaptea oară robinetul de apă sau aragazul.

9. Cum este afectată viața unui obsesiv compulsiv? În relația cu sine, la job, în cuplu, în societate...?

Cînd încep să ne apese? Să ne doară la viață? în viață? Din păcate viața acestor oameni este afectată în mai multe planuri. În primul rând viața lor interioară, relația cu sine însuși poate fi dominată de temeri, neîncredere, agitație, mai tot timpul în gardă, tensiuni interne. La job pot pierde mult timp să verifice și să reverifice, pot petrece ore pentru a trimite un simplu mail, verificându-l, ștergând și modificând de n ori...Aceasta poate duce la mari întârzieri în executarea și finalizarea sarcinilor putând atrage ironii, sancțiuni verbale din partea colegilor, a superiorilor și, în ultimă instanță, chiar concedierea.

În sfera relațiilor apar tensiuni, conflicte având ca puncte de plecare comportamentele acestor persoane de tipul asigurărilor, verificărilor. Dacă la început le poate fi apreciat perfecționismul și grija pentru detalii, pe parcursul relațiilor lucrurile se schimbă. Un exemplu: totul trebuie să fie lună, la locul lor, cea mai mică modificare în mediu (baie, bucătărie, dulapuri etc.) poate provoca certuri, discuții interminabile. În relația de cuplu (și nu numai) celălalt este diferit, venind dintr-un alt mediu, poate mai relaxant privind curățenia și ordinea, fără constrângeri și impuneri de acest gen. Se pot isca discuții aprinse, neînțelegeri asupra modurilor de funcționare ale celuilalt. Persoana cu această tulburare are tendința uneori, să îi facă și pe ceilalți să se schimbe, să-i urmeze comportamentele de asigurare. Aceștia se pot simți urmăriți, criticați, vânați și, nu-i așa, controlați. Nu în ultimul rând, aceste persoane pot transmite și copiilor propriile temeri și modele.

Publicat in revista Psychologies.