Imi place, dincolo de faptul ca este o carte in care cu siguranta ne regasim fiecare dintre noi, titlul "Poftele mintii", care este extrem de sugestiv. Si asa si este: ori de cate ori mintea nostra are o pofta, nu prea ii putem rezista. Ce se intampla in creierul nostru, ce legaturi, circuite se produc pe acolo de nu prea putem combate aceste pofte care nu ne fac bine si care, pe termen lung, ne schimba in rau intreaga existenta?
Creierul are o misiune dificila. Este inchis intr-o cutie (craniana), nu vede nimic, dar trebuie sa ia decizii si sa ajute corpul in diverse misiuni. De la alergat la executat o operatie chirurgicala, de la tocatul cepei la ajutorul dat copilului la lectii. Cum reuseste asta? In cazul dependentelor vorbim de un circuit, nu de un centru, cum gresit se credea: un intreg circuit al placerii, cu mai multe sectiuni din creier, nu doar o singura zona. Regasim nucleul accumbens (unde este secretata dopamina), paladiul ventral, zone din sistemul limbic (in care sunt reamintite informatii despre placeri), inclusiv o zona din cortexul orbitofrontal care se inhiba daca placerea este in exces. Cand mancam o ciocolata, zonele se activeaza; cand postam ceva pe FB, iarasi se activeaza. Judson Brewer, autorul cartii "Poftele mintii", este un cunoscut medic, profesor la catedra de psihiatrie de la University of Massachusetts Medical School si cercetator afiliat la Massachusetts Institute of Technology. Studiile sale urmaresc procesele prin care se formeaza obiceiurile si dependentele.
Tocmai de aceea, el stie sa imbine perfect medicina cu lucrurile care tin de eliberarea mintii noastre. Adica apasa niste butoane care sa ne ajute sa renuntam la obiceiurile de care suntem dependenti, sa reducem stresul sau, pur si simplu, sa traim din plin. Ce mi se pare cel mai important din mesajul pe care Judson il aduce in legatura cu dependentele/viciile/obsesiile noastre?
Sa observam! Sa ramanem focusati pe momentul prezent si sa observam comportamentele pe care dorim sa le schimbam. Sa acordam atentie cand fumam sau mancam compulsiv. Este un proces de disciplina si asumare.
Cum definim dependentele? Mi-a placut mie candva o definitie data dependentelor: ceva ce nu te poti controla sa faci. De unde porneste aceasta forta de necontrolat catre ceva, catre cineva?
Sunt multe definitii. Prefer sa privesc dependentele ca fiind acele comportamente in exces cu consecinte negative. Apar mai multe variabile aici. In gambling sau shopping compulsiv ne uitam la banii cheltuiti. In alte dependente, ne uitam la consecintele auspra propriului corp, vezi alcoolul, drogurile, fumatul si la consecintele lor asupra rolurilor noastre. Rolurile de parinti, parteneri sau profesionisti ne pot fi afectate de consumul de substante si nu numai. Acum stim ca si munca este un drog.
Imi mai place ca autorul cartii "Poftele mintii" vine cu ceva interesant. El ne explica cum ne ajuta mindfulness-ul sa interpretam busola stresului si cum sa ne folosim de aceasta pentru a gasi drumul cel bun atunci cand ne ratacim. Asadar, cum gasim busola si daca poti sa le explici celor care ne urmaresc ce inseamna acest concept de mindfulness despre care ne vorbeste atat de mult autorul cartii?
Definitia conceptului de mindfulness ne este oferita de catre cel care l-a introdus acum 42 de ani in lumea occidentala, defrisandu-l de canoanele si perceptele religioase: Jon Kabat Zinn. Acesta defineste mindfulness-ul ca fiind o atitudine, aceea de a ne indrepta atentia focusata pe momentul prezent, cu acceptare, deschidere si fara a judeca. Sunt peste 6000 articole si de studii pana in prezent care ne arata ca focusarea pe momentul prezent reduce comportamentele adictive, reduce suferinta psihica, stresul, durerea sau dependentele.
Autorul vorbeste si despre folosirea meditatiei, relaxarea creierului si ne spune ca descoperise un numar destul de mare de invataturi budiste stravechi care puneau accentul pe gestionarea poftelor. Explica simplu: Tintiti pofta si puteti invinge dependenta. Suna bine, dar cum facem asta cu adevarat? Ce ti se pare ca merita sa retina un om dependent de droguri, dependent de fumat, de mancare, dependent de dragoste din aceasta carte?
Dincolo de explicarea mecanismelor prin care creierul invata, elibereaza endorfine, dopamine si activeaza circuitul placerii, retin modalitatile prin care putem lupta cu dependentele: sa fim prezenti, sa fim atenti in momentele cand mancam compulsiv sau fumam, sa nu fim implicati in alte activitati, ne va ajuta sa reducem cantitati si kilograme. O focusare pe ceea ce simt si gandesc ma ajuta in timp sa devin mai putin reactiv, sa sparg automatisme care intretin suferinta. Pare putin, pare usor, dar necesita o disciplina interioara si multa munca. Fara perseverenta nu o sa reusim. Este o lupta intre creierul ce a invatat placerea si propria vointa.
Autorul descrie o renumita tehnica de lucru, RAIN:
In timp, se va produce o disociere de starile negative, o non-identificare cu ele. Si se vor reduce.
Autorul atinge in carte si segmentul dependentei de tehnologie. Asadar, de ce suntem atat de obsedati de fotografierea propriei persoane?
Nu facem nimic daca nu avem nevoi nesatisfacute. Poate inca din copilarie. In cazul de fata, putem vorbi de o stima de sine scazuta si de nevoia de a fi apreciati, vazuti. Te vad, existi, esti important pentru mine. Aceste nevoi poate nu au fost acoperite suficient de catre parinti. Aceste persoane care petrec excesiv de mult timp pe retelele de socializare devin dependente de un like, de asteptarea aceea plina de promisiuni. Uitam ca acest comportament poate sa produca si suferinta, tristete, atunci cand ne uitam la vietile minunate (in aparenta) din pozele altora.
Dependenta de Facebook ca tulburare psihica este un lucru pe care il gasim analizat in cartea "Poftele mintii". Oare asa sa fie, oare suntem dependenti pe Facebook ca sa ne simtim mai bine? Sa fi devenit Facebook-ul un substitut pentru trairea aceea reala, adevarata, pentru interactiunea fata in fata? Cat de bine ne face sa ne simtim un like primit la o fotografie! Autorul vorbeste despre toate aceste lucruri. Chiar conteaza atat de mult like-ul acela pe care-l primim la o poza?
Like-urile ne ajuta doar pe moment in satisfacerea nevoilor de atentie si de apreciere. Simtim placere, exista o asteptare pozitiva, creierul elibereaza dopamina. Primim acele like-uri, ne incarcam momentan rezervorul emotional, insa ce se intampla mai departe? Mai departe ne vom dori si mai multe like-uri, bineinteles. Din pacate creierul invata acest circuit si ne va atrage in capcana. Pofta lui este enorma. Va vrea si mai mult, si mai mult.
Oare aceste dependente, fie ca vorbim despre mancare, despre Facebook, telefon, droguri, tutun, dragoste, sunt ceea ce autorul numeste acea stare de fericire gresita? Cum ai descrie sentimentul asta?
Fericirea gresita este acea exaltare, acel entuziasm care ne cuprinde cand avem un comportament adictiv. Fericirea nu se obtine din droguri sau din ciocolata. Este o pacalire a mintii si a creierului. Este o bula in care traim si care se sfarseste prin depresie, sinucideri, multiple suferinte. Ca psihoterapeut, stiu ca avem nevoie si de amagiri ca sa rezistam. Dar aceea nu este fericire. In sinea noastra stim ca ceva este in neregula, dar preferam sa ne mintim. Fericirea implica autocontrol, compasiune, bucurie calma, iubire.
Ce ne poti spune, gasim si in cartea "Poftele mintii" acest concept despre dependenta de noi insine? Cand apare si cum reusim sa o tratam?
Autoreflectia poate da si ea dependenta. Ne simtim bine cand oamenii ne vorbesc de bine si asteptam asta din nou si din nou. Default mode este un circuit al creierului, multiple zone care se activeaza cand ne observam, gandim despre noi, despre preferintele noastre. Noi si iar noi - iata mecanismele egoismului si al orgoliului la nivel de creier.
Reusim sa reducem aceasta dependenta cand gandim pozitiv si despre ceilalti oameni, cand ne implicam in activitati caritabile, cand practicam compasiunea sau o meditatie numita loving kidness, bunatate iubitoare.
Dependenta de gandire, iarasi o notiune pe care o intalnim in aceasta carte. Cum ne aducem mintea inapoi, tocmai pentru a nu o lasa sa hoinareasca cine stie pe unde si sa se intoarca cu tot soiul de ganduri negative si obsesii?
Budistii au o metafora pentru aceasta minte care hoinareste. Este ca o maimuta care zboara din craca in craca. Cand ne observam gandurile care zboara fie spre trecut, fie spre viitor si devenim anxiosi, ne putem intoarce si sa ne focusam atentia pe respiratie sau pe un alt stimul din prezent, un obiect, o melodie, o culoare. Din nou si din nou.
Un subiect care este atat de actual in zilele noastre si o dependenta placuta am spune noi (daca nu ar ajunge, atunci cand este transformata in obsesie, extrem de periculoasa): dependenta de iubire. Cand incepe pericolul unei iubiri dependente?
Pericolul unei iubiri toxice prin dependenta ei poate incepe inca din copilarie. Cand nu suntem iubiti si ingrijiti de catre parinti, cand nu ne sunt satisfacute nevoile primordiale de siguranta si ingrijire. Ba mai grav, daca suntem abuzati, agresati fizic, sexual sau emotional, avem mari sanse sa intram in relatii cautand obsesiv indeplinirea acelor nevoi. Sa fim iubiti, acceptati, apreciati. Omul poate fi cel mai mare drog pentru om.
"Pana nu ne definim singuri fericirea, vazand limpede diferenta dintre exaltare si bucurie, probabil ca obiceiurile noastre nu se vor schimba. Ne vom intoarce mereu la roadele dorintelor noastre", spune autorul. Cum facem asta, cum reusim sa facem aceasta diferenta si pana la urma ce este fericirea?
Un prim indiciu ar fi intensitatea emotiilor noastre. Unde este prea mult nu-i semn bun. Nici in panica, furie sau exaltare. Fericirea este calma, linistita. Pot vorbi de un echilibru eu cu mine, eu in relatiile mele si in rolurile mele. Nu cu viteza de a simti, de a trai, nu cu presiunea lui trebuie, nu cu exaltarea maniacala. Exista o stare de flux cand facem ceva cu placere. Cand privim un apus, cand vad pe cineva drag, cand savurez o cafea dimineata. Este nevoie insa de o maturizare emotionala pentru a ne domoli perfectionsimul si vocea critica interna. Mai mult sau trebuie sa obtin tot ce mi-am propus sunt inamicii nostri interni. Dorinta naste suferinta. Excele apartin patologiei.
Haide sa facem un top cu lucruri din aceasta carte care ar ajuta un om cu orice dependenta. Si, din pacate, exista o intreaga paleta de dependente, nu?
Exista dependente interioare, vezi ganditul in exces la propria persoana, si exista dependente in relatia noastra cu mediul extern: mancarea, fumatul, alcoolul, alt om, lectura. Exista dependente valorizate social, cum ar fi sportul si altele, pedepsite prin lege. Creierul nu stie sa faca diferenta.
Ce crezi ca trebuie sa faca intai si intai o persoana care simte ca este acaparata de o anumita dependenta? E adevarat ca la inceput cei mai multi neaga? Care sunt pasii?
Intai trebuie sa ne asumam, sa recunoastem ca exista in viata noastra acea dependenta. Exista descrise in literatura de specialitate 6 etape ale schimbarii. Intr-adevar, prima este negarea sau pre-contemplarea. Urmeaza contemplarea, etapa in care imi pot pune intrebari: "dar daca am ceva?", "daca exagerez?", "daca ceilalti au dreptate?". Decizia este a treia. Vreau sa fac ceva, sa schimb. Merg la medic, psiholog, la sala, de luni, de la 1 ianuarie. Putem petrece aici luni si ani de zile, penduland. Abia in etapa a patra, a actiunii, incep sa schimb cu adevarat, dar aici este si cel mai greu. Multi renunta. Nu sunt beneficii. Creierul poate invinge. Este nevoie de disciplina, perseverenta, ajutor speicalizat uneori. Poate dura luni pana cream noi automatisme, pana cand creierul elimina toxinele. Mentinerea este etapa in care avem beneficii, cand ne-a crescut stima de sine, avem incredere, ne simtim bine, am mai slabit, avem alt tonus, primim aprecieri de la prieteni si familie. Fiindca suntem cu totii supusi greselilor si slabiciunilor, uneori unii dintre noi recad. Si procesul se reia.
De ce ai recomanda cartea "Poftele mintii"? Cu ce il ajuta pe omul care o citeste? Este o carte doar pentru cei care au picat in capcana dependentelor de orice fel sau pentru orice persoana?
Depinde si cine o citeste si cand. Daca este in negare, nu are rost. Nu va avea acea minte a incepatorului, va fi critic, pesimist. O recomand profesionistilor din domeniul sanatatii mentale, o recomand parintilor si tuturor oamenilor curiosi si deschisi care vor sa-si cunoasca mai bine mecanismele de autosabotare si care vor sa invete cum functioneaza creierul, cum ne pacaleste adesea. Sfantul Augustin spunea candva ca este mai greu sa fii cumpatat decat sa fii abstinent. Dar informati putem fi cu totii!
Interviu acordat pentru Curtea Veche
Aboneaza-te la neswletter pentru a primi informatii despre evenimente, ateliere, workshop-uri!
Datele vor fi folosite strict de catre luciannegoita.ro sau de site-urile partenere pentru a comunica informatii de interes!
