Școala de vară “Introducere în psihoterapie: 7 școli fundamentale” este susținută de unul dintre cei mai îndrăgiți psihoterapeuți și formatori, lector universitar dr. Lucian Negoiță, cu o vastă experiență atât în cabinet, cât și în procesul de predare. Aflat la cea de a doua ediție, cursul se desfășoară online între 22 iunie și 29 iulie 2021. Cele 6 săptămâni de curs presupun câte un webinar pe săptămână, cu durata a câte 3 ore (între 17.30 și 20.30). Cursul include informații teoretice, strategii, aplicații clinice, exerciții, sesiuni de Q&A, bibliografie și suporturi de curs. Ritmul dinamic, nivelul ridicat de interactivitate, exemplele din cabinet, au făcut ca toți participanții primei ediții să își atingă obiectivele avute la înscriere.
Lucian ne-a condus cu competență, sensibilitate, umor și pasiune în această călătorie prin școlile de psihoterapie. Am așteptat cu nerăbdare fiecare curs.
(Codruța, București)
★★★★★
Toate cele 6 seri m-au ajutat să rămân curioasă, mi-au îmbunătățit bagajul de cunoștințe, vocabularul și biblioteca. M-au ajutat să “cresc” cu sens. Și poate cel mai important: m-au normalizat, m-au flexibilizat, mi-au oferit multă deschidere.
(Mădălina, București)
★★★★★
Îl recomand pe Lucian cu toată căldura celor care își doresc cu adevărat să se perfecționeze în terapie sau să își găsească echilibrul.
(Florin, București)
★★★★★
Mulțumesc pentru naturalețea, umorul și profunzimea cu care ai abordat diverse aspecte și tehnici ale psihologiei, pentru sugerarea unei direcții de studiu și pentru motivația pe care o am acum să ajung și eu să lucrez în domeniu.
(Diana, București)
★★★★★
Un bun profesionist atât ca psihoterapeut, cât și ca profesor. Lucian ramâne pentru mine un model în primul rând ca OM.
(Mihaela, București)
★★★★★
Ce vei studia?
Cui i se adresează acest program?
“
Școala de vară pe care v-o propun este specială și diferită de toate programele mele de până acum. Mi-am dorit să ofer o imagine completă asupra abordărilor de astăzi din psihoterapie, un ghid de bază pentru a înțelege acest domeniu. Am toată încrederea că va fi de folos nu doar studenților, ci oricui își dorește să se dezvolte la nivel personal sau are nevoie de o reconversie profesională.
(Lucian Negoita)
Rezervă un loc
Beneficiezi de 25% reducere (preț final 900 lei):
Beneficiezi de 15% reducere (preț final 1020 lei) dacă recomanzi școala unui prieten care se înscrie la rândul lui (reducerile nu se cumulează).
>
Preț pachet inițiere (3 webinarii la alegere): 600 lei.Rezervă-ți un loc completând formularul de aici. Vei primi ulterior detalii despre plată și conectarea la webinar prin platforma Zoom.
Pentru studenții la psihologie se pot elibera adeverințe de practică. Toți participanții primesc la finalul cursului un certificat de participare semnat de Psihoterapeut Lucian Negoiță.
Dr. Lucian Negoiță este psihoterapeut principal, formator și supervizor cu formări în psihoterapii cognitiv-comportamentale, hipnoză clinică și ericksoniană, psihoterapii sistemice pentru cuplu și familii, psihoterapii scurte strategice și orientate pe soluții, psihoterapia schemelor cognitive. Și-a completat studiile alaturi de formatori și profesori din România, Statele Unite ale Americii, Italia, Olanda, Rusia, Canada, Anglia.
Este profesor asociat al Universităților Ovidius din Constanța, Alexandru Ioan Cuza din Iași și Spiru Haret din București, director de programe al Institutului de Cercetare și Dezvoltare în Psihologie, formator al Asociației de Hipnoterapie și Psihoterapie Cognitiv-Comportamentala.
Este fondatorul EMOTION CENTER - clinică de psihoterapie și dezvoltare personală, al platformei de psihoeducație HEPICHUB și al CENTRULUI DE PRACTICA ÎN MINDFULNESS.
În cei peste 15 ani de practică a insoțit ca psihoterapeut aproape 5.000 de persoane pe drumul schimbării și evoluției personale. Este fondatorul primului program de mentorat în psihoterapie din România.
Aboneaza-te la neswletter pentru a primi informatii despre evenimente, ateliere, workshop-uri!
Datele vor fi folosite strict de catre luciannegoita.ro sau de site-urile partenere pentru a comunica informatii de interes!