Școala de vară "Introducere în psihoterapie: 7 școli fundamentale" este susținută în perioada 15 iunie - 20 iulie 2023 de către unul dintre cei mai îndrăgiți psihoterapeuți și formatori, lector universitar dr. Lucian Negoiță.
Cele 6 săptămâni de curs presupun câte un webinar pe săptămână, cu durata a câte 3 ore (joia, între 17.30 și 20.30), începând de pe 15 iunie până pe 20 iulie. Cursul este în egală măsură practic și teoretic, include strategii, aplicații clinice, exerciții, sesiuni de Q&A, bibliografie și suporturi de curs.
Cursurile sunt create astfel încât să fie potrivite și pentru cei care acum descoperă psihoterapia, dar și pentru cei care deja lucrează în domeniu și vor să exploreze noi direcții de dezvoltare.
Seara psihoterapiilor cognitiv-comportamentale (E.L.Thorndike, B.F.Skinner, Albert Ellis, Aaron Beck)
Descoperă cea mai populară școală de gândire din ziua de azi, folosită pe scară largă în tratarea depresiei, a anxietății, a problemelor conjugale și a dependențelor. Învață "cum să gândești" în loc de "ce să gândești" și schimbă-ți comportamentele distructive pornind de la gândurile pe care le ai.
Seara de Hipnoză (hipnoza clasică și hipnoza ericksoniană)
Folosește relaxarea ghidată și concentrarea intensă pentru a ajunge într-o transăși a trata multiple probleme, de la anxietate, fobii și dependențe până la disfuncții sexuale sau tot felul de reacții spontane deranjante. Insomnii, probleme de comunicare, dificultăți în relații sau o joasă capacitatea de învățare? – Învață cum poate fi hipnoza de ajutor!
Seara psihoterapiilor scurte și centrate pe soluții (Școala de la Palo Alto, Paul Watzlawick, Steve de Shazer)
Potrivite pentru orice vârstă, se bazează pe stabilirea unor obiective, introducerea unor acțiuni în viața de zi cu zi și monitorizarea progresului. Intervențiile pot trata de la probleme de comportament ale copiilor până la disfuncții familiale, abuz domestic, adicții, probleme de cuplu.
Seara psihoterapiei de cuplu și de familie (Terapia sistemică, EFT, Imago - Salvador Minuchin, Virginia Satir, Don Jackson, Susan Johnson, John Gottman)
Una dintre ramurile care se dezvoltă cu viteză. Cum putem contribui semnificativ la evoluția relațiilor intime? Care sunt tehnicile prin care membrii familiei ajung să înțeleagă efectele comportamentelor lor asupra celor dragi, cum învață alte moduri de gestionare a conflictelor, cum pot deschide noi linii de comunicare? Tehnicile din acest tip de terapie sunt foarte utile în gestionarea oricăror situații care perturbă mediul de acasă, de la divorț la deces, apariția unor cazuri de boală în familie sau probleme specifice adolescenților.
Seara psihoterapiei existențiale, umaniste și a psihoterapiilor experiențiale (reprezentanți: Irvin Yalom, Victor Frankl, Rollo May, Carl Rogers, Fritz Perls)
Intervențiile din această seară pornesc de la convingerea că omul are liber arbitru și poate lua cele mai bune decizii pentru el însuși, se concentrează pe creșterea personală și a identității de sine.
Seara psihoterapiilor cognitiv-comportamentale din cel de-al treilea val (psihoterapia schemelor cognitive, terapia acceptării și angajamentului ACT, psihoterapia dialectic-comportamentală DBT)
Izvorâte din probleme extrem de actuale, precum stresul de la locul de muncă, traiul într-o societate a vitezei, expunerea la schimbări neprevăzute. Care este locul și rolul lor în cabinetul terapeutului de astăzi?
Aboneaza-te la neswletter pentru a primi informatii despre evenimente, ateliere, workshop-uri!
Datele vor fi folosite strict de catre luciannegoita.ro sau de site-urile partenere pentru a comunica informatii de interes!